Cum zahărul ne afectează mintea și corpul: de ce apare pofta de dulce și cu ce alimente dulci sănătoase putem să-l înlocuim?

Zahărul poate să ne pună câteva piedici serioase în calea stării de bine. De la modul în care ne afectează ficatul și inima, la stări de euforie, nervi și oboseală, poftă de mai mult dulce, ergo calorii goale. Ponoasele pe care le tragem zi de zi din cauza consumului de dulce procesat sunt multe și grele. Ce alternative există, aflăm în cele ce urmează.

Data trecută am vorbit despre dependența de zahăr și cum poți scăpa de ea. Sau cum poți măcar ține sub control poftele, cât și care sunt diferențele între zahăr procesat și natural.

Acum hai să aflăm acum de ce punem kilograme în plus, de ce ne apar mai multe coșuri și inflamații, dar și cum consumul de zahăr îmbătrânește pielea. De asemenea, avem pentru tine câteva idei de alimente dulci fără zahăr, care potolesc pofta de dulce.  

Organizația Mondială a Sănătății a recomandat maximum 10% din numărul total de calorii consumate într-o zi (50 de grame de zahăr), pentru un adult cu greutate normală. În 2015 a anunțat că recomandă  mai puțin de 5% pentru maximul de zahăr consumat zilnic. Acest procent include toate tipurile de zaharuri (inclusiv fructe, miere, surse naturale).

Dacă mai dorești și niște repere, iată ce spune AHA (American Heart Association)

  • Bărbații pot consuma maximum 150 calorii / zi din zahăr: 9 lingurițe
  • Femeile pot consuma maximum 100 calorii / zi din zahăr: 6 lingurițe. Aproape cât un mocha grande 🙂

De ce apare pofta de dulce și ce nevoi poate ascunde?

Citisem, cândva, că în spatele fiecărei pofte poate exista o nevoie a organismului. De exemplu, pofta de sărat poate însemna o deficiență de sodiu. Pofta de ciocolată poate însemna o lipsă de crom, magneziu, vitamine B, acizi grași esențiali. Pofta de dulce poate însemna că ai nevoie de energie rapid. Sau, in contră, că ai nevoie de un somn mai bun. 

Legătura între pofte și carențele organismului au fost studiate, însă nu îndeajuns. Totuși, ceea ce este argumentat este că poftele de dulce pot apărea din cauza unor factori precum:

  • stări emoționale: tristețea sau stresul provoacă pofta de comfort food
  • nivel ridicat de stres: persoanele stresate au mai multe pofte de dulce (în special femeile)
  • lipsa unui somn odihnitor: poftele pot apărea ca urmare a unui număr mic de ore de somn, care scad nivelul de leptină și cresc nivelul de grelină – ceea ce stimulează apetitul.  
  • consumul insuficient de proteine și fibre: numeroase studii arată că în special micul dejun bogat în proteine ajută în reducerea poftelor de dulce și de mâncăruri gustoase peste zi (sursa 1). În reducerea senzației de foame și pofte spre seară (sursa 2). Iar un aport ridicat de fibre (carbohidrați complecși) ajută în procesul de slăbire și într-un aport caloric scăzut, ceea ce reduce și poftele de dulce (sursa 3).

De ce nu e deloc bun zahărul pentru bebeluși și copii?

Pentru un organism atât de sensibil și în continuă creștere, zahărul nu are ce căuta în universul unui copil, mai ales până la vârsta de 3 ani (la fel și sarea). Rinichii unui copil sunt suprasolicitați atunci când primesc “șocuri” de acest gen. Consumul de zahăr poate duce la creșterea apetitului, formarea dependenței mult mai ușor și probleme de obezitate.

Pofta de dulce se poate atenua cu produse sănătoase fără zahăr, precum fructe și legume mâncate dimineața. Există o pleiadă de alternative sănătoase care nu le afectează sănătatea, creșterea sau greutatea (și mierea este interzisă până la vârsta de un an).

Ce efecte are consumul de zahăr asupra corpului și a minții

De ce e toxic zahărul?

Acest ingredient a devenit nociv pentru sănătate nu doar pentru că alimentele sunt pline de zaharuri adăugate, ci și pentru că nu știm mereu diferențele și ce obiceiuri sănătoase putem adopta în schimb. Pentru că a spune STOP la orice e dulce e un păcat în sine, nu? 🙂 

Spre exemplu, probabil cum deja știi, ni se recomandă să mâncăm fructele întregi, în loc să le stoarcem. Chiar dacă sunt surse naturale de zaharuri, carnea și coaja fructelor conțin acei nutrienți-cheie (fibre, de obicei) care încetinesc metabolizarea zaharurilor. Dacă bem suc de fructe, s-ar putea să ne “inundăm” cu prea multe zaharuri (fie ele sănătoase).

În orice caz, consumul excesiv (fie natural sau adăugat) afectează sănătatea organismului nostru în nenumărate feluri. De la faptul că ne bombardează cu calorii goale care se depun sub formă de grăsime pe organe (inclusiv pe ficat) și pe corp, la faptul că nu ne oferă nutrienți, ne scad nivelul de vitamine și ne îmbătrânește pielea, și provoacă dependență de zahăr.

Zahărul provoacă adicție și schimbă chimia creierului astfel:

  • Atunci când e consumat, eliberează opioide și dopamină în creier
  • Dopamina este un neurotransmițător care face parte din circuitul de recompense din creier
  • Cu cât se eliberează dopamină și se activează centrul de recompensă, cu atât creierul vrea din nou acea experiență dulce
  • Cu cât se repetă experiența dulce, creierul se obișnuiește să elibereze mai puțină dopamină – ceea ce duce la dorința unei alte doze, pentru a crește cantitatea de dopamină. 

De ce îngrașă zahărul?

Dacă te întrebai de ce zahărul îngrașă, iată și explicația: în loc să se elibereze treptat în sânge, el nu este nici măcar digerat, ci asimilat în sânge și transformat în grăsime.

Dacă prea multe calorii din totalul zilnic provin din această sursă de zahăr adăugat, atunci apare și creșterea în greutate. Cu efecte nedorite și probleme de sănătate (nivel crescut de colesterol și trigliceride, rezistență la insulină, grăsime viscerală). 

Pe scurt, consumul de zahăr este direct legat de luarea în greutate, și viceversa (renunțarea la zahăr adăugat ajută în reglarea greutății).

De asemenea, dacă zahărul adăugat nu este consumat la pachet cu un minimum de nutrienți, apar și alte probleme de sănătate – carențe sau deficiențe de vitamine și minerale (pe lângă stări fluctuante de nervozitate, oboseala și energie).

Cum arată și studiile specializate, consumul de zahăr peste limitele admise duce la problemele de îngrășare sau boli cardiovasculare, diabet ori alte afecțiuni.

Față de nutrienții reali, zahărul nu este deloc necesar corpului. Prin urmare, putem bine-mersi să nu mâncăm deloc zahăr și să funcționăm perfect :). 

Asta înseamnă să evităm produse comune precum cele de patiserie și de panificație, produsele congelate precum pizza congelată, băuturi îndulcite, dulciuri, sosuri, cărnuri afumate, iaurturile îndulcite din comerț, cerealele, mâncărurile procesate și multe altele.

Rolul zahărului în apariția acneei și a îmbătrânirii pielii

Timp de foarte mulți ani, nici nu se știa că ceea ce mâncăm se reflectă asupra stării noastre de sănătate, atât mentală, cât și fizică. Și chiar asupra pielii.

Studiile numeroase din anii ‘60 încoace arată cum problemele dermatologice – în special acneea – sunt corelate cu consumul de zahăr în alimentație. 

Studiile mai recente arată cum acneea poate fi cauzată de consumul de lactate (din varii motive: conținutul de hormoni de creștere, carbohidrați), cât și de o dietă bogată în glucide tipică Vestului, adică în zahăr, pâine albă, orez alb (alimente cu indice glicemic ridicat). Acneea este aproape absentă în rândul populațiilor “neatinse” de influențele vestice, precum Papua Noua Guinee sau Paraguay. 

Dar schimbările în dietă pot ajuta la prevenirea îmbătrânirii pielii și apariției cancerului.

Teoria legăturii dintre acnee și alimentație a fost testată într-un studiu de 10 săptămâni, timp în care s-a urmat o dietă cu indice glicemic scăzut. Rezultatele? Acneea s-a ameliorat, iar nivelul inflamațiilor din piele s-a redus, la fel ca și dimensiunea glandelor sebacee.

Dar zahărul are o reputație proastă și în cazul îmbătrânirii tenului, a ridurilor și a pielii lăsate, lipsită de elasticitate. Consumul de zahăr (carbohidrați simpli care se descompune în glucoză) crește rapid nivelul insulinei, ceea ce produce un răspuns inflamator în corp. 

Acest răspuns inflamator eliberează enzime care descompun colagenul și elastina, necesare pielii sănătoase, și duc la îmbătrânirea tenului. Pentru că descompunerea lor este un proces ireversibil, e important să o prevenim printr-o dietă sănătoasă. 

Alimente cu indice glicemic ridicat, care produc un răspuns inflamator: zahărul alb și brun, pâinea albă, pastele, dulciurile, snacksurile, sucurile, mâncarea prăjită, înghețata, pizza, crema de brânză.

Alimente cu indic glicemic scăzut: legumele, orezul brun, fasolea, nucile, cerealele integrale, avocado, merele și perele, fructele de pădure, chia, varză, broccoli, spanac, (tot ce are fibre). 

Legătura dintre zahăr, creier și starea mentală (anxietate și depresie)

Cum spuneam mai sus, creierul este direct afectat de orice formă de zahăr mănânci. Tot acel feeling good se datorează dopaminei eliberate, care astfel poate obișnui creierul să ceară mai degrabă o prăjitură decât un măr la gustare. 

Însă zahărul crește riscul de a experimenta depresie și anxietate (pentru că se “joacă” cu neurotransmițătorii din creier, precum dopamina). 

Fructele și legumele n-au același efect wow asupra dopaminei. Zahărul va cere mai mult zahăr cu fiecare poftă de dulce. De aceea, este atât de dificil (chiar și fizic, nu doar mental!) pentru cineva obișnuit să mănânce ciocolată, înghețată, să renunțe instant la dependența de dulciuri. Se poate schimba asta doar cu un stil de viaţă echilibrat zi de zi și cu alternative dulci, dar sănătoase. 

Cât despre starea de spirit, zahărul ne face să ne simțim bine. Pe moment. Un suc, un baton energizant, o cafea îndulcită ne crește energia aproape instant. Însă, la fel de repede scade – odată ce zahărul a fost absorbit, senzația de oboseală și de anxietate, uneori, cunoscută drept “sugar crash”, poate să ne facă să mai luăm o prăjitură, și încă una. 

Din păcate, obiceiul acesta poate duce la probleme serioase – un studiu din 2017 arată clar o legătură între consumul de zahăr (dulciuri, sucuri, produse de patiserie) și apariția simptomelor depresiei la adulți. 

Cu ce înlocuim zahărul: ce alternative sunt mai bune și cât de sănătoase sunt? 

Puține persoane vor să renunțe la zahăr și la orice e dulce în viața lor. Până la urmă, sunt și momente de răsfăț binemeritat, cât și gusturi și arome care fac viața mai frumoasă. 

Și-atunci, ce ne facem? Nu există zahăr sănătos și nici înlocuitorii lui vestiți nu putem spune că sunt mai sănătoși. Însă unii dintre ei pot fi mai puțin nocivi decât zahărul. Așadar iată-i pe scurt – apoi trecem la metode prin care putem renunța de tot la zahăr și cu ce putem să ne satisfacem pofta de dulce, în mod mai echilibrat și sănătos.  

Mierea rămâne cel mai sănătos înlocuitor al zahărului, datorită proprietăților nutritive.

Cu ce înlocuim zahărul din prăjituri

Cel mai adesea se recomandă mierea, siropul de arțar sau siropul de agave, mai nou, dar și stevia, multe dintre acestea având o putere de îndulcire mult mai mare ca a zahărului.

Mierea, siropul de arțar, stevia vin la pachet cu antioxidanți și minerale. Totuși, multe dintre ele au indice glicemic mare și sunt procesate (ceea ce le face aproape goale de nutrienți). Doar mierea și extractul de stevia sunt mai OK, însă nu pentru gătire termică. 

Dacă ești curios de calorii:

  • 100g zahăr conțin 387 calorii
  • 100g miere conțin 304 calorii
  • 100g sirop de arțar conține 260 calorii
  • 100g sirop de agave conține 310 
  • stevia are zero calorii

Zahărul de cocos e un alt înlocuitor care prinde teren pe piață. Ce-i drept, față de alți îndulcitori, acesta are o cantitate mică de fibre și de nutrienți, indicele glicemic este scăzut și conține aprox. 35-45% fructoză, mai puțin decât zahărul (în cantități mari, poate duce la rezistență insulinică și alte probleme). Prin urmare, e o sursă de zaharuri mai puțin nocivă doar. Totuși, prin comparație, siropul de agave are până la 90% fructoză… 

Zahărul de mesteacăn sau xylitol. Este un îndulcitor natural mai nou pe piață, extras din mesteacăn, cu mai puține calorii decât zahărul. Indicele său glicemic este scăzut (7, în comparație cu 70-80 pentru zahăr) și se regăsește natural și în fibrele anumitor legume și fructe. El se poate folosi la gătit, fără a-și schimba gustul în mediu cald sau rece. Este important să te asiguri că este obținut natural prin fermentație. 

Surprinzător, xylitolul poate fi benefic și pentru evitarea cariilor. Față de zahăr, care duce la apariția cariilor și a germenilor în cavitatea bucală, xylitolul ajută la transportul calciului și remineralizarea smalțului dentar. De aceea este folosit și în produse de igienă dentară. Mai mult, se folosește și cu rol antibacterian pentru produse de decongestie nazală sau pentru tratarea alergiilor. 

Cât despre stevia, discuția se complică un pic și aici. Desigur, planta în sine este dulce și a fost folosită mult timp pentru gustul său dulce.

Extractul de stevia este un îndulcitor natural, dar contează foarte mult metoda de procesare și ingredientele produsului în sine. 

Multe produse de pe piață conțin foarte puțin extract de stevia, însă dacă găsești o sursă sigură, ea poate fi o alternativă sănătoasă la zahăr, care ține greutatea și colesterolul sub control. 

Recomandările NativeBox pentru un stil de viață sănătos: ce alimente dulci fără zahăr îți potolesc pofta?

Am ales să facem produse care te ajută să păstrezi mai uşor obiceiuri sănătoase. Fără zahăr, fără uleiuri adăugate, fără sulfiți, fără nimic adăugat. Așadar, ai de unde alege produse naturale care să te ajute să scapi și de pofta de dulce, zi de zi.  

Cum scapi de pofta de dulce, mai exact? 

Printre factorii principali care pot provoca astfel de pofte se numără un nivel scăzut de proteine, dar și de carbohidrați complecși (pentru energie), de grăsimi bune (necesare creierului).

Fără acești macronutrienți, consumul de carbohidrați simpli (dulciuri, produse rafinate, procesate etc) te vor lăsa flămând și dornic de mai multă mâncare nesănătoasă. 

De aceea îți prezentăm câteva alimente dulci fără zahăr și alternative savuroase. Odată incluse în gustările sau mesele principale, te vor ajuta să ții în frâu consumul de zahăr:

Crackers vegani din sfeclă și morcov (vitamine și minerale)

Aii ceva tare bun de ronțăit între mese, ori când ești pe drum sau pe munte. Sfecla roșie și morcovul sunt legume dulci, care îți potolesc pofta de dulce în timp ce te încarcă cu nutrienți. 

Chit că îți plac sau nu legumele, acum poți să le mănânci într-o formă delicioasă. Crackerșii vegani NativeBox sunt o gustare fără gluten deshidratată la 40°C. Astfel nu se pierd enzimele, mineralele și vitaminele de care ai nevoie.

Granola coaptă, fără zahăr, în diferite sortimente (cu fructe, nuci și semințe)

Pentru că pofta de dulce se poate diminua cu un aport mai mare de fibre, Granola NativeBox te așteaptă în diverse combinații pe toate gusturile gurmanzilor, pentru un mic dejun consistent și sănătos.

Granola noastră este un produs artizanal la care am lucrat foarte mult și e pregătită la cuptor, în loturi mici, săptămânale, ca să ajungă fresh la tine.

Fructele uscate (pline de antioxidanți, vitamine și minerale)

Sunt o alternativă excelentă la dulciuri, dar și la fructele proaspete când nu sunt în sezon. Nu vei găsi în produsele NativeBox calorii goale, fie că alegi cireșe negre dulci, aronia sau prune uscate. 

Fructele uscate sunt ideale ca gustare energizantă, numai bună de luat cu tine la drum, pe munte sau la birou, și chiar în vacanțe.

Poți face un cadou cuiva drag, sănătate și deliciu într-o cutie plină de bunătăți dulci, precum cutia cu fructe uscate. Poți alege tu ce fructe și ce cantități dorești la pachet. 

Descoperă fructele uscate fără zahăr de la NativeBox și alege-le pe cele preferate!

Gourmet tartinabil cu miere și nuci sau cu agrișe (dulce sănătos, plin de nutrienți)

Dacă vrei ceva cu adevărat dulce, dar mult mai sănătos decât orice produs cu zahăr, avem soluţii. Gourmet tartinabil cu miere și nuci, dar și miere cu agrișe, de la partenerii noștri, Primitiv Foods – producători locali, la rândul lor.

Susținem comunitatea de mici producători care au același scop: ca tu să te bucuri de alimente cât mai naturale și bune, românești.  

Aceste aliment dulci fără zahăr sunt 100% naturale, iar mierea nu este procesată termic sau chimic. Ele merg de minune în diferite rețete culinare, dar și cu iaurt sau cereale. La micul dejun sau la orice gustare de peste zi, mai ales post antrenamente sportive. Aici găsești un pachet de gourmet cu miere și nucă și granola NativeBox gata pregătite să iei startul unei zile bune!

Unturile de arahide, migdale, semințe de dovleac sau alune de pădure (proteine și triptofan)

Unturile de nuci crude 100% naturale produse de noi sunt cremoase, fără zahăr și fără grăsimi hidrogenate. Numai bune pentru gustări sănătoase în orice moment al zilei. Beneficiile untului de arahide, ale celui de migdale, sunt numeroase. O sursă calitativă de proteine, grăsimi bune și fibre, dar și vitamine și minerale esențiale. Nu sunt alimente dulci, dar pot fi un desert bun de tot.

Avem aceleași beneficii și în untul de semințe de dovleac. Recunoscute ca sursă de proteine bune, dar și triptofan necesar unei stări pozitive, de vitalitate – și în untul de alune de pădure natural, pentru cei cărora le place aroma lor intensă. 

Merg de minune consumate ca atare, dar și cu granola, cereale integrale, musli și în deserturi dulci sănătoase. 

Descoperă pachetul combo de unturi de nuci naturale NativeBox, ideale pentru cadouri de sărbători!

Povestea NativeBox a pornit din dorința – și nevoia – de a urma obiceiuri sănătoase. Fără a face rabat de gust și savoare, de micile bucurii ale vieții, chiar și când problemele de sănătate îți limitează alegerile uneori.

Suntem siguri că aceste informații și recomandări îți vor face viața mai plină de energie, de bună-dispoziție și sănătate pe termen lung. 

Cauți un cadou bun pentru cei dragi ție, care vor să facă o schimbare în stilul lor de viață? Găsești tot ce poftești, în cadourile NativeBox!

5 Cadouri altfel de Sărbători, din comunitate: bucură-te de gustări sănătoase și delicii naturale românești, ajutând micii producători

Cadouri altfel de sarbatori, cu gustari sanatoase si delicii naturale romanesti, de la producatori locali

Vin Sărbătorile, vin, la fel și agitația cumpărăturilor și a cadourilor de Crăciun, așa-i? 

Știm cum e să trăiești în secolul 21, cu opțiuni nelimitate din care să alegi bunătățile și cadourile de sezon. Malluri și magazine de cadouri, piețe pline, shop-uri online și tradiționalele târguri. Avem libertate de alegere mai mult ca oricând. 

Dar cum alegi inspirat daruri cu semnificație, daruri altfel, în semn de apreciere sau pur și simplu ca să le faci viața un pic mai frumoasă celor dragi – și chiar și ție? De la cei mai nepretențioși la cei mai health conscious oameni, de Sărbători pare un pic mai greu.  

Tocmai pentru că e o perioadă a recunoștinței, dar și a grijii față de tine însuți și a unui nou început, poate mai sănătos și optimist, ne-am propus la NativeBox să simplificăm procesul alegerii și să dăm ceva înapoi comunității din care facem parte.   

Nu putem garanta un somn grozav sau o viață lipsită de griji. Ne știm limitele 🙂 Însă, ți-am pregătit câteva idei de cadouri românești de Sărbători, creative și locale, alternative bune la cadourile comune. 

Ce surprize ți-am pregătit? 5 idei de cadouri altfel de Sărbători

Ne-am “aliat” cu antreprenori și producători locali cu business-uri creative ca să aducem în comunitate bunătăți locale pentru obiceiuri sănătoase. Mai multe produse naturale românești și pline de gust, echilibrate pentru gustări sănătoase, care potolesc pofta de dulce în timp ce te încarcă cu nutrienți. 

Iată surprizele noastre cu reduceri speciale de 4 decembrie, în cadrul evenimentului Miercurea Minților Creative:

1. Unt de arahide natural & dulceață de afine de pădure

Producători locali: NativeBox și Dulceața lu’ Răzvan

clatite cu unt de arahide natural NativeBox si dulceata de afine de padure
Produsele naturale NativeBox te așteaptă să le incluzi în cadourile delicioase și sănătoase de Sărbători, pentru cei dragi ție

Pregătește-te de un mix atât de parfumat și intens ca gust datorită combinației de nucă și dulce-acrișor, încât te vei simți prins în visul copilăriei cu acest Combo Peanut Butter Jelly.

Untul de arahide merge de minune cu dulceața de afine pe pâine sau pe clătite, dar și în diferite idei de desert – papanașii fiind ideali în această combinație.

Untul de arahide NativeBox este obținut doar din 100% arahide în coajă, ceea ce îi conferă un gust intens și o consistență fină oricum l-ai savura. Pentru că este fără zahăr, fără gluten, fără conservanți, fără grăsimi hidrogenate și alte adaosuri nesănătoase, este ideal pentru oricine dorește un stil de viață mai sănătos. 

Magneziul, fosforul, zincul și vitaminele B din unt îl recomandă ca gustare energizantă și este ideal pentru cei care au nevoie de proteine din surse vegetale și pe cei care au un program de antrenamente fizice intense.     

Pentru un gust special și plin de bucurie, combină untul de arahide natural NativeBox cu Dulceața lu’ Răzvan cu afine de pădure – fără gelifianți, fără conservanți, așa cum e frumos.

Ajutat și inspirat de comunitatea sătenilor, Răzvan ne oferă o dulceață de poveste, pregătită manual de 4 gospodine dintr-un sat din județul Mureș, la foc de lemne.

Cumpără pachetul special Combo Peanut Butter Jelly, la preț special de 4 decembrie!


2. Unt de migdale natural & dulceață de afine

Producători locali: NativeBox și Dulceața lu’ Răzvan

Sănătate bună de întins pe pâine și clătite, partea a doua. Mixul inedit de unt de migdale și dulceață de afine este un deliciu pentru gurmanzi, dar și pentru oricine visează la ceva dulce, românesc, ce-aduce aminte de copilăria la bunici.  

Am pregătit untul de migdale natural doar din nucile întregi, fără nimic în plus, ca să îți ofere bucurie și sănătate cu fiecare linguriță: ai proteine, grăsimi bune pentru inimă, dar și vitamine și minerale energizante. 

Untul de migdale are un gust parfumat și mai intens ca cel de arahide, și merge de minune în diferite rețete de clătite, peste fructe proaspete sau granola coaptă. 

Noi ne-am gândit să-l punem la pachet cu dulceața de afine de pădure a lui Răzvan (disponibilă și în magazinul NativeBox). Aroma dulce-acrișoară și parfumată se datorează afinelor proaspăt culese din Munții Călimani, la înălțime, unde fructele pare că sunt cele mai bune.

Recomandăm untul de migdale alături de dulceață de afine direct pe clătite, pentru un gust plin de savoare și aromă intensă care te va răsfăța în dimineți târzii de weekend.  

Cumpără pachetul special Combo Almond Butter Jelly la preț special de 4 decembrie!


3. Granola coaptă artizanală & gourmet cu miere cu nuci 

Producători locali: NativeBox și Primitiv Foods

combo granola artizanala cu gourmet tartinabil cu miere si nuci - nativebox

Mic-dejun hrănitor și delicios, pentru o zi strașnică! Sună bine, nu? Mai ales pe vremea rece, când energia scade, dar poftele rămân. Ei bine, acest duo românesc de granola artizanală, scoasă săptămânal din cuptor pentru a ajunge proaspătă la tine, și un gourmet tartinabil cu miere polifloră și nuci, de la Primitiv Foods, este un cadou tentant oricând și pentru oricine 

Granola noastră te așteaptă cu diverse sortimente cu alune de pădure, migdale, caju, nuci și semințe și fructe uscate – tu alegi ce îți place. Cert este că e un produs la care am lucrat foarte mult ca să iasă așa cum ne-am dorit: crunchy, sănătos, cu ingrediente de calitate și fără zahăr. 

Face casă bună cu gourmet-urile tartinabile produse artizanal de Cristina și Mihai de la Primitiv Foods – în special cu mierea cu nuci, păstrată așa cum o știm de la natură: pură, crudă, netratată. Numai bună de pus pe pâine sau pe crackers, dar și în iaurturi sau cu granola coaptă, oricând ai poftă de ceva bun și sănătos.   

Cumpără pachetul special de granola & gourmet cu miere cu nuci la preț special de 4 decembrie!

Găsești aceste surprize cu preț special pe 4 decembrie 2019, cu ocazia festivalului de shopping Miercurea Minților Creative (proiect Unicredit de susținere a economiei locale și a societății noastre creative). Pachetele și produsele pot fi cumpărate oricând și separat.


4. Cutia Variety Snack Box – varietate de gustări hrănitoare și sănătoase

Această cutie este cadoul ideal pentru cei interesați de obiceiuri sănătoase și include provizii de o lună pentru gustări variate – de la unturi de nuci 100% naturale, la fructe uscate, ciocolată artizanală și crackers. 

Poți să personalizezi chiar tu cutia și să incluzi diferite porții de:

  • crackers vegani de sfeclă roșie și morcovi,
  • cireșe negre uscate,
  • prune uscate fără sâmburi,
  • mere uscate,
  • unt de arahide,
  • dulceață de afine de pădure,
  • dar și ciocolată cu prune și palincă
  • și un gourmet tartinabil cu fistic și miere. 

Sună tentant? Comandă cutia Variety Snack Box și ai gata cadoul de Sărbători!


5. Cutia cu fructe uscate NativeBox – varietate de fructe uscate, fără zahăr, fără sulfiți

Gustările sănătoase pot fi dulci și fără îndulcitori, fără coloranți artificiali, fără conservanți și fără zahăr. Am pregătit un pachet ideal pentru gurmanzi și cei la dietă, deopotrivă, cu:

  • Fructe uscate de Aronia (despre ale căror beneficii poți citi aici), cel mai puternic fruct cu proprietăți antioxidante, bogat în nutrienți și vitamine
  • Cireșe negre uscate, un desert plin de vitamine și antioxidanți, care îi face ușor loc într-o dietă, fiind sățios și recomandat pentru pierderea în greutate
  • Prune uscate fără sâmburi, care sunt o sursă bogată de vitamina A, K și fibre (sunt mai eficiente decât semințele de psyllium)
  • Mere uscate, o gustare plină de nutrienţi pentru salate şi alte mâncăruri
  • Roșii uscate, fără zahăr, pline de savoare, care merg alături de o salată, peste o porție de paste sau alături de un pahar de vin și brânză. 

Comandă cutia cu fructe uscate NativeBox, pentru mai multă bucurie în cadoul de Sărbători!

Oferă-ți ție și celor dragi un cadou sănătos, cu cele mai delicioase gustări care aduc aminte de copilărie. NativeBox te așteaptă în shop cu idei de cutii de cadouri gata făcute pentru a fi comandate ușor și rapid – în orice zi.

Și nu uita: #loveyourhabits! 🙂

Grăsimi saturate sau nesaturate? Top alimente grase sănătoase pe care să le mănânci ca să-ți fie bine – și să arăți bine!

NativeBox hp

Veșnica dilemă: ce grăsimi sunt bune? Dar rele? Chiar există grăsimi care nu îngrașă? Nu doar că unele grăsimi sunt sănătoase, te mai și ajută să slăbești! Trebuie să știi doar cum să le mănânci. 

Care e diferența între grăsimi saturate și nesaturate, cum poți evita alimentele grase nesănătoase și cum le poți include pe cele bune în planul tău de nutriție, astfel încât să te bucuri de toate beneficiile lor? 

Afli tot ce te interesează în acest ghid practic NativeBox cu și despre alimente grase în alimentația noastră:  

Care grăsimi sunt bune: saturate sau nesaturate?

Peștele gras este bogat în Omega 3 (foto)

Știai că există 4 tipuri de grăsimi? Ele sunt saturate, trans, polinesaturate și mononesaturate. Cam asta e și ordinea inversă în care ar trebui consumate. Iată de ce:

La fel ca proteinele și carbohidrații, grăsimile sunt macronutrienți (nutrienți ce trebuie consumați în porții mari) ce trebuie asimilați zilnic pentru o funcționare adecvată a organismului. Și nu glumim când spunem zilnic. 

Niciun tip de grăsime nu este pur, nu există o grăsime pur mononesaturată sau o grăsime pur saturată, spre exemplu. Fiecare tip conține de obicei o combinație de acizi grași diferiți. 

Iar dilema “grăsimi bune versus grăsimile rele” nu este o situație de alb și negru. Avem nevoie doar să știm care sunt cele mai sănătoase și sigure surse de grăsimi, din multitudinea de produse alimentare pe care le avem la dispoziție.  

Care grăsimi sunt “rele”?

Grăsimile saturate și cele trans reprezintă grăsimile dietetice “rele”. Ele provin, în principal,  din produse de origine animală și, consumate în cantități necorespunzătoare, cresc nivelul de colesterol total (și cel “rău” din sânge, LDL și cel bun, HDL) și astfel pot declanșa apariția bolilor cardiovasculare. 

Deși subiectul grăsimilor a fost studiat intens zeci de ani, nu există o asociere directă clară între consumul de grăsimi saturate și apariția bolilor cardiovasculare. Dacă provin din surse naturale (produse animale de calitate, ciocolată neagră și nucă de cocos), atunci în cantități mici pot deveni grăsimi bune pentru organism.  

Ce este dovedit științific e faptul că înlocuirea grăsimilor saturate cu cele nesaturate reduce riscul bolilor de inimă, cele nesaturate conținând acizi grași Omega-3, cu rol protector pentru inimă. 

Dacă cele saturate sunt combinate și cu cantități mari de carbohidrați rafinați, crește și riscul de apariție a diabetului de tip II. 

Grăsimile trans trebuie evitate total. Sunt considerate cel mai dăunător tip de grăsime pentru că ridică nivelul de colesterol LDL (rău) și îl scade pe cel bun. Acest tip de grăsime este unul artificial, creat prin adăugarea de hidrogen la uleiurile vegetale pentru a deveni solide la temperatura camerei. Nu are niciun fel de beneficiu asupra sănătății, din contră.

Alimente grase nesănătoase care conțin grăsimi “rele”

Există surse naturale de grăsimi bune saturate, cu condiția să fie consumate în cantități mici. Dacă nu le consumi cu moderație și dacă nu provin din surse calitative, pot provoca inflamație la nivelul organismului, cât și depunerea grăsimilor pe corp. 

Avem nevoie de 30% din necesarul zilnic de calorii sub formă de grăsimi. 

Organizația Mondială a Sănătății recomandă ca cele saturate să reprezinte mai puțin de 10% din necesarul zilnic de energie. Pentru 2000 Kcal pe zi, înseamnă max. 20 g de grăsimi saturate/zi. Și 1 g de grăsime contine 9 calorii.

Ideal rămâne să le înlocuiești cu surse de grăsimi mono- și polinesaturate, precum uleiuri vegetale (dar nu exotice), carne de pește și nuci, legume și oleaginoase.

Alimente care conțin grăsimi saturate:

  • carne grasă de vită,
  • carne de miel,
  • carne de porc,
  • carne de pasăre de curte cu piele,
  • grăsime de vită, 
  • untură și smântână,
  • unt,
  • brânză și alte produse lactate obținute din lapte integral sau cu grăsimi reduse (2 la sută)
  • uleiuri vegetale 

Există și produse nesănătoase cu grăsimi saturate (precum cele din surse de proastă calitate, artificiale sau cele de mai jos, transformate în grăsimi trans).

Există uleiuri sănătoase care conțin grăsimi bune. Alege-le pe cele de rapiță, arahide, măsline (foto)

Exemple de produse alimentare care conțin grăsimi trans (hidrogenate): 

  • produsele de patiserie și de cofetărie (torturi, prăjituri, plăcinte și crackerși) gătite în masă, pentru a rezista mai mult timp; 
  • snacksurile (de cartofi, de porumb, tortilla, popcornul ambalat sau de făcut la microunde)
  • mâncarea prăjită: cartofii prăjiți, gogoșile, puiul prăjit (gătiți în uleiuri hidrogenate)
  • aluatul congelat
  • margarina și diverse sosuri sau creme alimentare.    

Ce grăsimi sunt bune?

În cazul în care te gândești care sunt grăsimile acelea bune despre care vorbeam de la început, află că sunt cele mononesaturate și polinesaturate.

Grăsimile monosaturate pot fi găsite într-o varietate de alimente grase și uleiuri. Pe când cele polinesaturate se regăsesc mai ales în componența produselor alimentare vegetale și a celor care au la bază anumite uleiuri.

Pe lângă faptul că aceste grăsimi sunt indicate în anumite cantități și combinații chiar și în curele de slăbire, ele mai au și alte funcții foarte importante în buna funcționare a organismului. 

Beneficii ale alimentelor grase sănătoase

Grăsimi bune pentru creier 

Ca să înțelegi importanța lor, creierul nostru este format din aproape 60% grăsime – ca să funcționeze și să aibă o sănătate optimă, are nevoie de acizi grași esențiali precum Omega 3 și Omega 6. Acești acizi trebuie să vină din alimentație, pentru că nu există altă sursă care să îi producă.   

Astfel, o dietă săracă în grăsimi poate duce la apariția depresiei prin influențarea cantității de hormoni

Mai mult, grăsimile rele afectează memoria și funcția cognitivă, conform unui studiu făcut cu peste 6000 de femei în vârstă, în timp ce grăsimile bune (consumul de nuci, ulei de măsline, avocado) ne protejează creierul.

Grăsimi bune pentru ficat (Omega 3-6-9)

Toate grăsimile benefice pentru organism sunt cele care au rol protector, cele mononesaturate care conțin mai mult Omega 9 (lichide: ulei de măsline, ulei de arahide, ulei de rapiță, ulei de susan) și cele polinesaturate, care conțin Omega 3 și Omega 6 (pește gras, avocado, nuci și semințe, unt de arahide, unt de semințe de dovleac, unt de migdale).

Acizii grași esențiali sunt parte importantă din membrana celulare și sunt precursori ai altor substanțe din corp, responsabile de reglarea tensiunii arteriale și a răspunsului inflamator. 

Ei protejează ficatul datorită efectului puternic antiinflamator și a faptului că previn depunerea grăsimilor în exces pe ficat și mențin nivelul enzimatic în parametri normali.

Încearcă unturile naturale de arahide, semințe de dovleac sau migdale fără nimic altceva adăugat!

Există grăsimi bune pentru slăbit?

Acizii grași esențiali Omega 3 din carnea de pește gras și din ulei de pește, împreună cu exercițiile de aerobic, dau rezultate mult mai bune când vine vorba de prevenția bolilor cardiovasculare și îmbunătățirea metabolismului și a formei fizice, prin reducerea procentului de grăsime din corp, conform unui studiu clinic.

Alt studiu arată că suplimentele de ulei de pește care conțin Omega 3 pot reduce circumferința taliei, chiar dacă nu au rol în reducerea obezității în sine. 

Și acizii Omega 6 sunt benefici pentru slăbit și pentru prevenirea inflamațiilor, însă trebuie consumați în cantități mai mici decât se consumă la ora actuală, în dieta noastră.  

Alimente care conțin grăsimi bune

E foarte important însă să cunoști beneficiile nutritive ale alimentelor grase consumate. Câte înseamnă energie, câte o piele mai frumoasă și câte doar un colac în jurul abdomenului. 

Pentru a-ți ușura misiunea, iată un top 10 al celor mai bune alimente cu grăsimi bune, care nu trebuie să lipsească din dietă.

Alimente grase recomandate din categoria lactatelor:

  • Iaurtul – recomandat mai ales datorită probioticelor din compoziție care te ajută să-ți îmbunătățești digestia. Mai e și bogat în calciu și proteine, oferindu-ți în același timp și un boost de energie.
  • Brânza – o bună sursă de proteine, calciu și minerale; datorită sațietății oferite de combinația de grăsimi și proteine, poate fi benefică în controlul apetitului. Totuși consumul brânzei grase trebuie făcut în porții mici pentru a nu depăși limitele calorice zilnice stabilite.
sursa unsplash

Alimente grase recomandate din categoria uleiurilor pentru gătit:

  • Ulei de măsline extra virgin – deși cu un conținut de grăsimi saturate mai ridicat decât alte uleiuri, beneficiile nutriționale depășesc cu mult acest ”defect”. Totodată, el este plin de antioxidanți ce pot preveni răspândirea celulelor cancerigene și are o puternică capaciate anti-inflamatorie astfel încât țintește imediat inflamațiile și durerea.
  • Uleiul de cocos – indicat pentru creșterea nivelului de colesterol bun, îți va oferi și un boost de energie.

Alimente grase recomandate din categoria nucilor și a semințelor:

  • Nucile – cu un aport necontestat în doza de energie zilnică, nucile sunt cam grase, motiv pentru care ar trebui consumate controlat. Ele sunt totodată și foarte sățioase, ceea ce le recomandă ca și o gustare sănătoasă și delicioasă între mese. Ținând cont de raportul grăsime-energie, cele mai indicate consumului sunt migdalele, caju și fisticul.
  • Semințele – la fel ca și nucile, sunt destul de grase, deci e necesar să mâncăm porții mici și să ne facem un obicei din asta. Din această categorie le recomand pe cele de in, cele mai puțin grase și cu un conținut bogat de fibre, antioxidanți și acizi grași esențiali omega-3. Semințele de dovleac sunt și ele pline de antioxidanți și au și foarte mult magneziu.

Ia-ți porția optimă de grăsimi bune și sănătoase cu mixurile de nuci crude și semințe NativeBox aici

alimente grase

Alimente grase recomandate din categoria legumelor/fructelor:

  • Avocado – deși un aliment foarte gras, 71% din acestă grăsime este monosaturată, deci dietetică sănătoasă. Avocado oferă în jur de 20 de vitamine și minerale, fibre, proteine și omega-3, fiind și foarte scăzut în carbohidrați. Totuși, la fel ca și orice aliment gras, trebuie consumat cu moderație.

Alimente grase din categoria produselor animale:

  • Ouăle – grăsimea din ouă se regăsește în mare parte în gălbenuș, de aceea mulți oameni ce urmează o dietă strictă consumă doar albușul. Însă, trebuie reținut faptul că grăsimea din gălbenuș este esențială. Mai mult, consumând ouă consumi vitamine și minerale care te vor ajuta să-ți dezvolți corpul armonios și să-ți accelerezi metabolismul.
  • Carnea roșie – deși consumată în exces poate crește prea mult cantitatea de fier din organism, ideea e să știi să alegi carnea roșie pe care o consumi. Friptura din muschi de exemplu conține grăsimi sănătoase în cantitățile potrivite. Sau poți opta pentru carnea de bizon care este chiar mai ”slabă” și mai sănătoasă.
  • Pește – aici poți alege categoriile cele mai grase, cum ar fi somonul, sardinele, păstrăvul sau macroul. Aceste tipuri de pești conțin multe proteine și acizi grași esențiali omega-3.

Acum că suntem puțin mai aproape de adevăr, poți să faci alegerea potrivită pentru a combina gustul delicios al produselor bogate în grăsimi bune cu doza de energie, vitalitate și sănătate pe care ți le conferă.

Ce e mai bun decât o felie de pâine caldă unsă cu untură de la bunici, o salată grecească stropită cu ulei de măsline și nuci, o salată cu avocado și semințe colorate sau câteva mixuri care să îți dea poftă de viață?


Untul de arahide, cel mai bun la micul dejun: rețetă pentru acasă și beneficiile untului de nuci natural

Unt de arahide cu fructe la micul dejun

Când eram mici, untul de arahide era un Sfânt Graal al civilizației, o curiozitate în fața căreia ne opream cu toții, întrebându-ne dacă nu cumva e o glumă de film sau e de-adevăratelea. 

Dar era și este clasicul mic dejun american: acel PB&J, o combinație grasă de straturi de unt de arahide și dulceață, pe pâine. Din fericire, azi putem mânca cea mai bună versiune a sa: untul de arahide natural, fără zahăr, fie cu legume și fructe sau cereale, fie savurat direct din borcan 🙂  

Totul despre untul de arahide: proprietăți și beneficii, unde îl găsești și cum îl incluzi în mic-dejun

În continuare, ți-am pregătit un ghid complet despre cel mai îndrăgit unt de nuci în rândul adulților și-al copiilor, în care afli cât de sănătos este, cum îl alegi și cu ce să-l mănânci și, desigur, care sunt beneficiile sale extraordinare asupra corpului și-a stării tale de bine. 

Poți mânca unt de arahide simplu sau cu crackers ori cereale, dacă dorești ceva hrănitor de dimineață. (Foto)

Fun fact: cel căruia îi suntem recunoscători pentru invenție este Marcellus Gilmore Edson, un canadian curios care s-a gândit, în 1884, să facă pastă de arahide prin procesul de măcinare a alunelor prăjite între două suprafețe fierbinți.

Rezultatul? Untul a devenit esențial în aproape toate casele americanilor (94% dintre ei îl au în dulap).

Este bun untul de arahide? Cât de sănătos este?

E o întrebare care a stârnit răspunsuri diferite de-a lungul timpului, pentru că totul depinde de sursa lui, cât și de sortiment și de cantitatea consumată zilnic. 

Atunci când mănânci mai mult decât se recomandă în medie (2 linguri pe zi), untul de nuci poate deveni un motiv în plus pentru care te poți îngrășa, mai ales dacă, în timpul zilei, consumi mai multe surse de grăsimi. 

Este important să îți formezi obiceiuri sănătoase prin care să asiguri corpului necesarul zilnic de proteine, grăsimi bune și carbohidrați.

Untul de arahide fără zahăr e o sursă bogată de proteine, grăsimi bune (omega-3 și omega-6), fibre, cât și de vitamine și minerale esențiale.  

Cum spuneam, poate fi extrem de sănătos, precum multe alimente naturale, dacă nu îl consumi în exces.  Porția zilnică recomandată (două linguri) îți oferă, în medie:

  • 188 calorii
  • 16 g grăsimi, dintre care doar 3% saturate
  • 7g carbohidrați, din care 3g fibre (10% din DZR de fibre)
  • 8g proteine
  • 29% (din doza zilnică recomandată) de mangan
  • 13% din DZR de magneziu
  • 10% din DZR de fosfor
  • 7% din DZR de potasiu
  • 10% din DZR de vitamina E
  • 22% din DZR de vitamina B3
  • 7% din DZR de vitamina B6
  • 7% din DZR de vitamina B9 (folat)

Ce gust are untul de arahide natural?

Unul îndeajuns de bun, dacă americanii mănâncă peste 500 de milioane de kg de unt de arahide anual!

Dacă nu l-ai încercat până acum, gustul este unic, tipic nucilor, între dulce și sărat. Este mult mai ușor de îndrăgit și de “acceptat” decât al altor nuci. Nu atât de aromat sau intens precum cel al migdalelor și nu atât de sățios precum cel al nucilor caju. 

Consistența sa rămâne și pe cerul gurii datorită grăsimilor conținute, iar textura sa este fie crunchy, fie fină. Și toate aceste caracteristici definesc untul de arahide natural drept un aliment de bază, dar și un desert. 

Cum îl alegi și unde poți găsi unt de arahide sănătos?

Rafturile sunt pline de sortimente cu etichete și promoții prietenoase. Cu toate astea, cele mai bune alegeri depind de ingrediente. Dacă zahărul e lipsă, cu atât mai bine. Astfel, alimentul se păstrează natural, fără adaosuri inutile.

Cu cât e mai aproape de natural, bunătatea de nuci are mai puțin sodiu. Cu cât mai mare adaosul de sodiu, cu atât sunt acoperite aroma și gustul de arahidă adevărată.

Grăsimile nu sunt un factor de diferențiere. Cu foarte mici excepții, sortimentele sunt create cu aport egal de grăsimi.

Untul de arahide fără zahăr merge de minune cu fructe simple, ca gustare între mese. (foto)

Cum îl mâncăm?

Cu pofta de dimineață, cu pâine bună sau wasa, cu biscuiți din secară sau orice sărat și crocant care ar putea amplifica dulceața cremoasă a untului. E foarte potrivit și în combinații cu fulgi de ovăz, fructe, chiar și cu legume crude (morcovi, țelină) sau chiar în sosuri. 

De asemenea, merge de minune în smoothie-uri energizante de dimineață. Sau simplu, așa cum e, pentru că e gustos. 

Găsești aici 7 rețete cu unt de arahide, bune și ușoare, propuse de Andreea Teodor, Holistic Health Coach certificat de Institutul de Nutriție Integrativă din New York. 

Cum se face untul de arahide?

În mod normal, prepararea oricărui unt de nuci ar trebui să includă doar ingredientul cheie: nuca în sine. 

Ne plac atâtea nuci și semințe de toate felurile în starea lor naturală, fie că vorbim de arahide sau migdale, caju sau semințe de dovleac ori de floarea soarelui. Sunt îndeajuns de aromate și de gustoase încât să nu avem nevoie de ceva în plus, așadar, de ce să nu fie la fel și în cazul untului de nuci?

Din păcate, multe tipuri de unt de arahide de pe piață conțin sub 90% nuci, iar restul sunt adaosuri de zahăr sau alți îndulcitori, sare, ulei de floarea-soarelui sau de palmier etc.

Cel mai sănătos sortiment este, ca în cazul oricărui aliment, cel care are pe etichetă cele mai puține ingrediente posibile: untul de arahide fără zahăr, fără conservanți, fără emulsificatori, fără uleiuri hidrogenate, fără sulfiți, fără nimic altceva decât… arahidele.

Pentru untul de arahide Nativebox, ne-am informat despre varianta optimă de a-l obține așa cum trebuie ca să fie sănătos pentru tine: prin mixarea de 100% arahide în coajă, pentru un gust intens şi o consistenţă smooth. 

Descoperă untul de arahide 100% natural de la NativeBox, preparat doar din arahide în coajă!

Totuși, dacă vrei să experimentezi, iată cum poți face unt de arahide acasă. Ține cont, doar, că ai nevoie de un robot de bucătărie puternic, dat fiind că vorbim de un tip de nucă tare. De asemenea, în lipsa aparaturii speciale pe care o poate avea un producător, va trebui să adaugi și alte ingrediente pentru consistența cremoasă și să le coci la cuptor. 

Rețetă de unt de arahide de casă:

  • Spală 250 g de arahide crude și, apoi, întinde-le pe hârtie de copt într-o tavă și coace-le la 180 grade Celsius, timp de 10-15 minute, până se rumenesc.
  • După ce s-au răcit bine, adaugă-le treptat în robotul de bucătărie, până se macină toate. Este bine să faci pauze la câteva secunde de măcinat, pentru a mai învârti în pastă. 
  • După măcinare, să nu te îngrijorezi dacă arată ca o pudră. În 5 minute, vei vedea cum “făina” de arahide se transformă într-o pastă cremoasă. 
  • Trece compoziția într-un recipient de sticlă și adaugă, dacă vrei, miere sau sare.

Beneficiile untului de arahide natural: ce îl recomandă în alimentația zilnică?

Untul de arahide NativeBox îți oferă o porție delicioasă de proteine, grăsimi, fibre, vitamine și minerale în orice combinație.

De ce e recomandat să mănânci unt de arahide? 

Datorită conținutului generos de proteine, grăsimi, fibre, minerale și vitamine, mai ales dacă e un unt de arahide nerafinat, este o hrană trainică pentru zile în care ne trebuie resurse cu bătaie lungă.

Este bun pentru toți cei care doresc să includă cât mai multe alimente sănătoase în dietă, atât pentru copii, cât și pentru adulți.  

Acest unt de arahide bio este adesea recomandat în alimentația vegană și vegetariană, cât și pentru persoanele active și care urmează programe de bodybuilding. Proteina din arahide ajută la întreținerea masei musculare, așadar untul e o alegere bună dacă facem sport sau depunem efort fizic. 

La fel de important, untul de arahide este prezent și în planurile de slăbit sănătos (în cantitate moderată):  

Ajută în planul de slăbire sănătoasă

Dar știm că untul de nuci este gras și proteic, nu? Cum să fie recomandat în programele de slăbit sau în cele de menținere a greutății? 

Ei bine, untul de arahide merge “în dietă” tocmai pentru că e sursă echilibrată de grăsimi sănătoase, proteine și carbohidrați (toți macronutrienții de care are nevoie corpul tău). 

Studiile recente și unele cercetări privind legătura dintre consumul de nuci și unt de nuci și scăderea în greutate arată că, pe termen lung, acesta reduce riscul de obezitate sau de îngrășare.

În plus, este un produs folosit și la mesele principale, și ca desert, iar faptul că este foarte sățios și are fibre bune ajută în reglarea apetitului peste zi (nu îți este foame imediat după ce ai mâncat).

Pont: Ideal este ca o porție de unt de arahide natural să înlocuiască o porție sau două de carne sau orice sursă mai nesănătoasă de grăsimi și proteine din zi.   

Unt de arahide si guacamole reteta de mic dejun
Toast cu guacamole și unt de arahide e o alternativă sănătoasă pentru masa de dimineață (foto)

Susține o inimă puternică și sănătoasă

Untul de arahide are un raport de grăsimi nesaturate vs. saturate similar cu cel al uleiului de măsline. Asta recomandă untul într-un regim pentru cei cu probleme cardiovasculare sau cu risc crescut de boli de inimă. 

Acest produs accesibil, consumat frecvent, reduce riscul de apariție a bolilor cardiovasculare (și chiar a mortalității), ba mai mult, este un mod natural prin care îți înzdrăvenești inima. Aportul de grăsimi (mono- și polinesaturate), dar și de niacină, magneziu și vitamina E este foarte benefic în protecția inimii. 

Energizează și crește masa musculară pentru bodybuilderi și persoane active

Untul de arahide este un aliment de bază în alimentația sportivilor și a pasionaților de fitness. Nu doar că este o bunătate ușor de inclus în meniul zilnic în mâncare, cât și ca desert, însă este o sursă bogată în calorii și grăsimi bune – fix ceea ce are nevoie o persoană foarte activă fizic în cantități mari. 

Asta le oferă energia necesară pentru eforturile depuse la antrenamente, cât și pentru buna funcționare a organismului. În plus, untul de nuci este o sursă vegetală de proteine, vitale formării și reparării masei musculare. 

Reglează glicemia și ajută în regimul pentru diabet de tip II

Arahidele sunt slabe în carbohidrați. Untul pur conține doar 20%, ceea ce îl recomandă în planurile low-carb. Datorită carbohidraților scăzuți și a grăsimilor nesaturate, și mai ales dacă nu are zahăr sau îndulcitori, consumul de unt bio crește extrem de puțin glicemia peste zi, astfel fiind indicat celor cu diabet de tip 2

Untul de arahide are și magneziu, esențial pentru diabetici. De obicei, lipsa de magneziu este corelată cu apariția diabetului. 

Unele studii sugerează că includerea a 46g de arahide sau unt de arahide natural zilnic în dieta pentru diabetici, timp de 6 luni, poate ajuta în sănătatea inimii, îmbunătățește nivelul de colesterol și ajută în controlul greutății.   

Un alt studiu, făcut de departamentul de nutriție Harvard arată potențialul beneficiu al consumului de arahide și unt de arahide în scăderea riscului de diabet de tip 2 pentru femei (pentru a evita aportul caloric, produsele pot înlocui cărnurile sau cerealele rafinate). 

Untul de arahide natural este bun pentru vegani și vegetarieni, pentru persoanele active și pentru cei care urmează un program de slăbit sănătos. (foto)

Reduce riscul de afecțiuni mamare

Consumul de unt de arahide natural, încă de la o vârstă fragedă, poate reduce riscul apariției unor afecțiuni mamare, care pot duce la cancer de sân.

Un studiu făcut cu peste 9000 de adolescente în America arată cum consumul de nuci și unt denuci în mod frecvent scade riscul de a dezvolta astfel de afecțiuni mamare până la vârsta de 30 de ani. 

Cercetătorii au aflat că și consumul de alte nuci și tipuri de grăsimi vegetale oferă protecție inclusiv pentru fetele în a căror familie există un istoric medical de cancer de sân.

Scade riscul apariției diferitor tipuri de cancer

Consumul de nuci și de unt de arahide a fost asociat și cu un risc scăzut de cancer pancreatic în cazul femeilor, conform unui studiu clinic. Dar și cu riscul scăzut de cancer gastric ori esofagian pentru majoritatea adulților care au participat la un studiu recent din 2017. Asta s-ar datora polifenolilor, vitaminelor și mineralelor din nuci, care au efect protector.

Cum se păstrează? Unde se ține untul de arahide?

A fi sau a nu fi ținut la frigider? Aceasta este marea întrebare pe care ne-o punem când vine vorba de aproape orice aliment din bucătărie.

În cazul acestui produs, atunci când conține uleiuri hidrogenate adăugate, e clar că nu are nevoie să stea în frigider. 

Dacă este un produs obținut doar din arahide, fără alte ingrediente extra, poate sta fresh într-un spațiu răcoros și întunecat, cel puțin o lună – două de zile. Poți să-l ții și la frigider, dacă crezi că îl consumi în mai mult de 3-4 luni – ceea ce e puțin probabil 🙂

Dacă este natural sau l-ai preparat chiar tu, poți să-l amesteci înainte de a-l pune înapoi în frigider, dacă vrei (grăsimile se pot separa, cu timpul, ceea ce e perfect normal și natural)

Ai unturi de arahide, migdale și de semințe de dovleac fără zahăr, în diverse pachete cu prețuri speciale, ca să-ți fie și mai ușor de luat acasă! 

Unturile de nuci naturale NativeBox te așteaptă cu 3 sortimente fără zahăr: Unt de arahide, Unt de migdale și Unt de semințe de dovleac

Despre alergia la nuci

Din păcate, nucile – mai ales arahidele – sunt alergeni comuni pentru milioane de oameni, în România și în lume. Orice produs pe bază de arahide (untul, uleiul) trebuie evitat, dacă știi că ai alergie la ele. 

Alergia la arahide este considerată mai riscantă pentru că poate duce rapid la apariția anafilaxiei, în condițiile în care unele etichete ale produselor alimentare nu menționează prezența acestui alergen, ori, după cum bine știm, după acel “poate conține urme de…”, multe produse sunt contaminate în timpul procesării (folosindu-se aceleași ustensile pentru diferite produse).     

La NativeBox, am testat până am ajuns la aceste branduri de unt de arahide organic, pe care le găsești pe site. Ne-am oprit la ingrediente naturale, cea mai potrivită textură și gust echilibrat. Recomandăm cu încredere, consumăm cu plăcere. Păstrăm obiceiurile sănătoase, ceea ce vă dorim și vouă.

Acest site foloseste cookies. Navigând în continuare, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.