Sâmbăta asta am pornit dimineață devreme la Bazele Gătitului Vegetarian, eveniment susținut de Ștefan Niță și organizat de Asociația Vegetarienilor din România alături de Do Good Academy. Am luat gustările cu noi și am ajuns la o dezbatere de la care nu eram foarte siguri ce așteptăm. Ștefan Niță însă a reușit să ne surprindă cu noutăți dintr-o lume în care hrana vie reprezintă baza unui obicei sănătos.

E vorba de alimentația raw-vegan, o alegere controversată încă. Cel puțin în lumea noastră, în care suntem obișnuiți cu feluri de mâncare pregătite la cuptor, prăjte sau fierte, ambalate sau așezate frumos, aburinde, pe farfurii întinse. Nu e o noutate că raw-veganii nu procesează niciun aliment. Pentru noi a fost însă o noutate să aflăm despre diversitatea gusturilor și a felurilor de mâncare pe care bucătăria vegetariană le propune.

Pe scurt, despre raw-vegan

raw vegan vegetarian

 

Am aflat că mâncarea raw-vegan creează mai abitir energie pentru corpul nostru. Enzimele, vitaminele și mineralele acționează mai cu spor și compromisul în privința gustului e de fapt doar un mit. Am mai aflat că se pot face paste din dovlecei, dacă avem un aparat de spiralat, și că ele sunt la fel de gustoase ca făinoasele pe care le găsim peste tot. Am mai aflat că fructele sunt o masă în sine și că dacă le mâncăm la desert, stomacul nostru se umflă și o ia razna.

Ștefan ne-a mai spus că raw-veganismul e într-adevăr o alegere bună însă pașii pe care îi facem în schimbarea alimentației trebuie să fie chibzuiți, echilibrați și bazați pe cunoaștere și descoperire. Vegetarianismul aplicat greșit, mai degrabă din capriciu și mai puțin din cunoaștere, poate avea consecințe neplăcute.

Raw-veganismul permite procesarea alimentelor la temperaturi de până la 42 de grade. Tot ce e încălzit la temperaturi mai mari își pierde combustibilul care ne hrănește.

Carnea poate fi înlocuită cu oleaginoase, ciuperci, năut, fasole și lista poate continua cu alte substitute care ne hrănesc cu energia pe care corpul nostru o asimilează mai ușor.  

 

Medicamente din natură

turmeric raw vegan

 

Consumul constant de ghimbir și turmeric reduce durerile, umflăturile și inflamațiile. Asta se întâmplă datorită antioxidanților puternici care ajută sistemul imunitar să rămână în echilibru, fără să hiper-inflameze regiunile vulnerabile ale corpului.

Toate astea sunt informații bune de experimentat. Ne gândim că e poate mai bine să luăm ghimbirul sau turmericul ca pe medicamente și să renunțăm la clasicele pastile cu ibuprofen, care mai au în compoziție și alte minuni de care corpul nostru n-are nevoie.

Întreaga perspectivă asupra “hranei vii” e cel puțin interesantă, iar nouă ne-a deschis urechile. În fond, poate că suntem și ceea ce mâncăm.

Ștefan Niță e chef raw-vegan. Se luptă cu prejudecățile, experimentează, citește și descoperă metode noi și sănătoase prin care ne putem hrăni. Încearcă să dizolve mitul conform căruia bucătăria raw-vegan e o alegere radicală și contrabalansează înformațiile greșite cu deschidere de a împărtăși propria experiență, bazată pe informare și cunoaștere. Nouă ne-a deschis perspectiva către experiment, ceea ce vă dorim și vouă.

Avem imagini de la eveniment și o scurtă înregistrare video

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.