Ulei de cocos – 10 beneficii și întrebuințări utile

Astăzi o să vă vorbesc despre un produs tare drag mie: uleiul de cocos.

De când l-am descoperit prima oară în timpul facultății și am aflat beneficiile uleiului de cocos, îl folosesc zilnic, fie la gătit, fie în procesul de îngrijire corporală.

Puține produse mi se par mai la îndemână și ușor de folosit în scopuri multiple decât uleiul de cocos. Eu una îl folosesc la gătit sau în smoothies. În loc de cremă de față sau în tratamente pentru păr, pentru eczeme și dermatite, pentru curățarea și dezinfectarea cavității bucale. Aș putea continua lista la infinit, pentru că mi se pare util la aproape orice.

De ce este uleiul de cocos sănătos?

beneficii ulei de cocos

Uleiul de cocos are grăsimi nesaturate, iar dacă ați mai citit până acum articole scrise de mine pe blogul Native Box, stiți deja că sunt o mare fană a grăsimilor sănătoase (la fel cum este probabil orice nutriționist sau health coach).

Ca regulă generală, nu prea folosesc uleiuri când gătesc, decât minimul necesar. Însă, sunt două uleiuri în care am încredere și le recomand: uleiul de măsline extravirgin și uleiul de cocos extravirgin și presărat la rece.

Îl folosesc mai des pe cel de cocos, însă depinde mult și cum: spre exemplu, prefer ulei de măsline în salate sau omlete, dar prefer ulei de cocos în smoothie, prăjturi, clătite și uneori în cafea.

Există aproximativ 1500 de studii care atestă numeroase beneficii ale uleiului de cocos, și anume:

Principalele beneficii ale uleiului de cocos

  1. Uleiul de cocos ajută în prevenirea și tratarea infecțiilor urinare,

    deoarece are proprietăți antibiotice.

  2. Uleiul de cocos îmbunătățește sistemul imunitar.

    Acidul lauric (monolaurină) care se găsește în acest ulei creează un mediu ostil pentru viruși și bacterii, ajutând organismul nostru să lupte cu bacteriile rele. Așadar, când sunteți răciți, puteți include 1-2 lingurițe de ulei de cocos în dietă ca să vă ajute să vă recuperați mai repede.

  3. Îmbunătățește procesele de digestie și absorbție.

    Corpul nostru are nevoie de grăsimi sănătoase pentru a absorbi anumite vitamine și minerale (precum vitamina A, D, calciu sau magneziu).

  4. Uleiul de cocos ne ajută în lupta împotriva eczemelor, dermatitelor sau a mătreței.

    Eu am dermatită atopică care apare și dispare în funcție de ce se întâmplă în viața mea. Pe de-o parte mediul înconjurător și posibile alergii în funcție de sezon. Pe de altă parte stresul îmi declanșează și el episoadele de eczeme. Cert este că am încercat cam toate cremele posibile. Cu sau fără steroizi, concluzia a fost că mai bine previn decât să tratez. Uleiul de cocos mă ajută enorm să îmi mențin pielea hidratată și să previn eczemele. Sau dacă au apărut, să scap mai repede de ele fără cicatrici. Uleiul de cocos vă ajută și dacă aveți probleme cu mătreața: pur si simplu aplicați ca o mască de păr și lăsați-l o ora sau doua să își facă efectul.

  5. Previne problemele cardiace.

    Grăsimile sănătoase din uleiul de cocos scad colesterolul rău (LDL) și îl cresc pe cel bun (HDL).

  6. Îmbunătățește memoria și funcțiile cognitive.

  7. Conferă energie și sporește rezistența.

    Mulți atleți includ ulei de cocos într-un shake înainte de un maraton sau în timpul antrenamentelor de lungă durată.

  8. Ajută în combaterea și prevenirea infecțiilor gingivale și problemelor dentare.

    Pentru că are proprietăți antibacteriale și antifungale.

  9. Ulei de cocos ajută în creșterea masei musculare.

    Mulți sportivi includ una sau două lingurițe într-un shake proteic. Sunt multe produse care conțin și acizii grași care se regăsesc în uleiul de cocos, însă pot conține forme procesate ale acestor acizi. Astfel, este mai bine să vă asigurați acizii grași direct de la sursă, nu din shake-uri și pudre.

Acestea sunt doar câteva dintre cele mai importante beneficii pe care le știu. Sunt multe, dar am preferat să le enumăr pe cele care se bazează pe studii și cercetări realiste. Indiferent pentru ce îl folosim, uleiul de cocos este o alegere mai sănătoasă decât majoritatea uleiurilor procesate și hidrogenate din comerț.

Cum folosim ulei de cocos?

ulei de cocos bio

În mâncare

Cel mai ușor de folosit este în mâncare. Eu îl prefer de obicei în combinație cu ceva dulce, cum ar fi clătite, prăjituri, smoothies, uneori în cafea. Foarte rar îl pun în salată.

Pe piele

pentru hidratare, curățare sau tratarea eczemelor, uleiul de cocos este produsul meu preferat. De câteva luni am înlocuit orice cremă de corp și de față cu ulei de cocos. Am început să fiu mai conștientă de ce anume îmi pun pe piele. Pielea este cel mai larg organ și absoarbe ușor toxinele (din produse cosmetice, din produse de îngrijire corporala, geluri de duș, creme, haine). Așa că am decis să am o opțiune naturală, mai ales că eczemele rar îmi dau pace dacă folosesc produse din comerț.

Pe păr

folosiți uleiul de cocos pe păr și scalp pentru un păr mătăsos și mai strălucitor. Mai ales dacă obișnuiți să folosiți feon, placă de păr, ondulatoare, vopsea sau alte produse dăunătoare părului. O data pe săptămână faceți-vă o mască din ulei de cocos și lăsați-o una sau două ore pe păr. Promit că o să fiți încântați de rezultate.

Contează de unde și ce fel de ulei de cocos cumpărați?

Da, este cel mai important aspect! Pentru că multe uleiuri din comerț sunt procesate și uleiul își pierde din calitate. Un ulei de cocos ieftin nu o să fie niciodată grozav. Cu cât este mai calitativ uleiul, bio, presat la rece, cu atât va costa mai mult.

Cel mai important este să fiți atenți să cumpărați ulei de cocos extravirgin presărat la rece.

Acest site foloseste cookies. Navigând în continuare, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.