Am ales 5 nuci super sănătoase din peste 50 din lume!

cinci nuci sanatoase NativeBox

De la castanii pe care îi găsim și la noi, până la copacii de macadamia din Hawaii, fiecare copac ne oferă un miez sau o nucă cu beneficii majore pentru sănătatea noastră. Însă, pe lume sunt 53 de tipuri de nuci comestibile, botanice, culinare și altele.

Cu atât de multe variante, pe care să le alegi ca să știi că sunt cea mai bună alegere?

Nucile sunt unele dintre cele mai bogate alimente ale naturii și ne ajută să ne menținem inima și creierul sănătoase.

Conținutul lor de grăsimi este destul de ridicat, însă majoritatea sunt grăsimi nesaturate, mai sănătoase decât cele saturate. Conțin proteine de calitate, uleiuri esențiale și vitamina E. Elemente care ajută la energizarea și protejarea organismului în orice moment al zilei.

Cum consumăm nucile?

Majoritatea nucilor sunt fructul sau sâmburele obținut din înflorirea copacului. Sunt, de obicei, înzestrate cu o coajă tare pentru a le proteja de păsări, insecte sau viermi și pentru a le menține uleiurile esențiale proaspete.

Odată scoase din coaja lor, acestea merită consumate cât mai repede pentru a beneficia de nutrienții lor într-o formă cât mai bună.

Totuși, este bine de reținut faptul că au un procent ridicat de grăsimi și chiar dacă sunt grăsimi sănătoase, trebuie să le consumăm cu moderație.

Un pumn de nuci pe zi este suficient pentru a ne bucura de ce ne pot oferi. Nucile pot rezista mai mult timp într-un recipient închis și depozitat într-un spațiu rece.

O recomandare suplimentară este să le consumi după ce le ții în apă câteva ore (prin hidratare, nucile devin mai ușor de digerat).

Majoritatea nucilor conțin acid fitic care poate îngreuna absorbția calciului, fierului și a magneziului în corp. Odată hidratate, nucile dezvoltă enzima phytase care scade acest acid fitic și ușurează absorbția mineralelor. O întreagă chimie 🙂

Le poți consuma chiar și în combinație cu o mâncare de legume sau o salată.

Evită nucile sărate sau prăjite

Majoritatea dintre noi nu are nevoie de o sursă de sare în plus și este bine să evităm nucile sărate.

La fel, prăjirea lor afectează uleiurile esențiale și scade nivelul de vitamina B și conținutul de minerale. De asemenea, nu te bucura prea mult de locurile în care primești „din partea casei” alune sărate. Te vor face doar să-ți fie mai sete și să consumi mai multe băuturi (de obicei alcoolice) în acel loc. Un combo pe cât de tentant, pe atât de nesănătos.

Alege să mănânci nuci crude, în special migdalele, caju și alunele de pădure.

De ce să nu mănânci frecvent orice fel de nucă?

Nucile sunt într-adevăr gustări sănătoase care pot înlocui tentațiile dulci și lipsite de nutrienți. Ele îți oferă o gamă largă de minerale, proteine și vitamine E și B, însă nu toate merită consumate frecvent.

De exemplu, arahidele sunt greu de digerat și există câtevă preocupări legate de toxiinfecții generate de aflatoxină, o substanță cancerigenă care se dezvolta pe această nucă.

Totodată, avem și nucile pecan, care conțin cel mai mare procentaj de grăsimi dintre toate nucile. Chiar și până la 95%, ceea ce înseamnă că este bine să nu le consumăm frecvent pe acestea, ci doar la ocazii speciale.

Ce nuci merită sa adopți în alimentația ta zilnică?

Acum, că ai aflat câteva lucruri importante și de folos despre nuci și pe care este bine să le consumi doar ocazional, am ajuns și la selecția noastră. După ce vei citi rândurile de mai jos, cu siguranță îți va fi mai ușor să incluzi nucile în porțiile tale zilnice de gustări sănătoase!

Nuci super sănătoase: Migdale

Migdala este fructul unui copac răspândit în zona Mediteraneană, Asia și America de Nord. Deși majoritatea se referă la migdale ca la un tip de nucă, de fapt ele sunt semințe comestibile ale migdalului.

Prezența de 2%-4% a substanței amygdalină, cunoscută ca laetrină, a făcut ca migdala să fie considerată o nuca ce previne cancerul.

Majoritatea grăsimilor din migdale sunt polinesaturate care ajută în menținerea nivelului bun de colesterol în organismul nostru. Prin urmare, consumul de migdale îți protejează inima :).

Ele sunt bogate în acid linoleic, uleiul gras esențial necesar corpului. Acest acid face parte din membrana celulară, enzime și procesul metabolic.

migdale-crude-sanatoase
Se recomanda o portie de migdale crude la gustarea de dimineata sau de dupa-amiaza (foto: unsplash)

Migdalele îți oferă și vitaminele B și E. Antioxidanți importanți în menținerea imunității și în protejarea celulelor de efectele nocive provocate de poluare și consumul de tutun), dar conțin și calciu în abundență, cupru, fier, fosfor, potasiu, zinc și magneziu, în cantități potrivite.

Conținutul de sare este foarte scăzut, ceea ce face ca migdala să poată fi consumată zilnic fără nicio problemă.

Nuci super sănătoase: Nuci braziliene

Copacul de nuci braziliene este un gigant de 40m, iar fiecare fruct oferă în jur de 10-20 de nuci.

nuci braziliene
Nuci braziliene (foto: pixabay)

Nucile braziliene conțin proteină de calitate, însă sunt bogate și în grăsimi bune. 20% sunt saturate, de aceea este bine să nu ne lăsăm duși de val și să consumăm cel mult un pumn de nuci pe zi.

O să-ți ofere calciu, magneziu și mangan în abundență, precum și cupru, fosfor, potasiu, seleniu, zinc și fier.

Nuci super sănătoase: Nuci românești

Nu degeaba nucile românești sunt denumite hrană pentru creier.

Conținutul acestor nuci împrospatează întregul sistem nervos și are implicații foarte sănătoase pentru corpul și starea noastră, prin aportul de acizi grași și un nivel de 10%-15% proteine.

Nucile romanesti, hrana pentru creier (foto: pixabay)

Cu toate că au în jur de 80%-90% grăsimi, mixul lor de vitamine (A, B, C și E) și minerale le depășesc pe cele existente în celelalte nuci, fierul și potasiul fiind cele mai bune în aceste nuci echilibrate.

Nuci super sănătoase: Alune de pădure

Alunele de pădure sunt cea mai bună sursă de vitamina E, dintre toate nucile.

alune-de-padure-sanatoase
Alunele de padure sunt delicioase si pot inlocui gustarile nesanatoase din timpul zilei (foto)

Conținutul lor de proteine este undeva la 15% și sunt aproximativ 65% grăsimi. Majoritatea nesaturate, fiind bogate în acidul esențial linoleic, la fel ca migdalele.

Aceste nuci au un conținut destul de bun de vitamina B și sunt bogate în majoritatea mineralelor (calciu, magneziu, mangan, fier, cupru și potasiu, dar și zinc și seleniu).

Nuci super sănătoase: Fistic

În China i se spune „Nuca Fericită”, în Iran „Nuca Zâmbitoare”. Nu e de mirare, fisticul are proprietăți care ne pot schimba stilul de viață, starea mentală și, consumate frecvent, dar moderat, sunt extrem de benefice pentru tot organismul.

Cu potasiu în abundență, ne poate reduce cortizolul din corp (hormonul de stres), cu grăsimile mononesaturate (aproape 90%) ne scade riscul de boli de inimă, iar cu fitosterolii și antioxidanții lui (betacaroten, luteină) diminuează riscul de cancer.

Este o sursă bună de proteine, magneziu, tiamină, fibre și fosfor, vitamina E și B6, cupru și mangan.

Toate aceste nuci super sănătoase vin cu o mulțime de beneficii pentru corpul nostru.

Fistic

Totusi, încă găsim pe rafturile magazinelor multe nuci alterate de surplus de sare, arome și alți aditivi de care nu avem nevoie, în special migdalele și caju.

Cel mai bine este să le consumăm raw, așa cum ne sunt date de la natură.

Cele 5 nuci selectate azi, precum și altele, le găsești în magazinul nostru online, disponibile in categoria de nuci crude.  


Referinte: Elson M. Haas, MD, Buch Levin PhD, RD, „Staying Healthy with Nutrition”

Acest site foloseste cookies. Navigând în continuare, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.